Flori cu suflet sau  Flori de sezon in Octombrie

Flori cu suflet sau Flori de sezon in Octombrie

Acesta este un cos de toamna facut din flori cu suflet. Adica cu sufletul meu, pentru ca sunt crescute de mine. Le-am plantat, le-am udat, le-am cantat, m-am luptat cu nebunii mei de caini ca sa le apar.:)  Si m-am gandit apoi ca nu ar fi rau sa va spun si voua cateva idei despre cateva tipuri de flori si de verdeata pe care le puteti creste singuri.

Cosulet cu flori de toamnaBineinteles ca dragul de flori creste foarte mult atunci cand lucrezi cu flori sau verdeturi crescute de tine. Chiar si clientii apreciaza acest lucru. 🙂 Cel putin ai mei 🙂

dalii de gradinaSa incepem cu daliile. Pe mine m-a apucat isteria daliilor in luna aprilie cand am cumparat o plasa de bulbi de la Lidl. Erau bulbi de dalii roz intens. Am mai cumparat si dalii rosii gata crescute la ghiveci din Ungaria, apoi dalii portocalii, apoi iar bulbi, si din nou, la Lidl, alta plasa de bulbi de dalii roz. Uitasem ca am mai luat una. Intre timp pe o parte dintre ele mi le-au devastat cainii, dar asta este o alta poveste. Intr-un final, le-am plantat, am studiat pe google cum se ingrijesc, si bucuria cea mai mare a fost cand au inceput sa infloreasca. Am mai pierdut din ele, cainii au rolul lor la casa omului, dar chiar si asa, acum in luna octombrie am cateva plante stabile, care continua sa infloreasca si sunt foarte frumoase. Asa ca atunci cand am nevoie, tai cateva flori din plantele mele. Senzatia este foarte placuta, incurajez pe toata lumea sa incerce sa isi creasca cateva tipuri de flori pe care sa le poata folosi in aranjamente si buchete. Legatura dintre tine si buchet este mai mare, clientul simte asta, iar tu te bucuri si iti faci munca cu mai multa placere. E simplu. 🙂 Mai multe informatii despre cultivarea daliilor aici.

lavanda proaspataLavanda. Eu am de mult lavanda in curte, infloreste din iunie pana in octombrie, inca mai am cateva fire inflorite. De fiecare data cand imi trebuie un mic accent mov si parfumat in vreun aranjament, imi iau zece floricele de lavanda si cresc astfel instantaneu valoarea emotionala a florilor mele. Tot timpul ma laud  cand pun in aranjamente flori crescute de mine. Tot ce aveti nevoie sa stiti despre cresterea lavandei, aici.

GelosiaGelosia. Este o planta anuala, se creste din seminte, destul de usor. Sunt multe varietati, de diverse si frumoase culori, se mai numeste si creasta cocosului. Eu o am in ghivece, pe terasa, am cumparat-o gata crescuta, si ea face in continuare multe si frumoase flori, din care mai tai din cand in cand. Vezi mai multe despre cresterea plantei aici.

Flori de sezon toamnaCrizantemele. Acestea sunt florile de  de sezon ale toamnei cele mai comune, se gasesc intr-o imensa varietate de culori si sunt foarte usor de crescut. Nu imi bat capul cu rasaduri, le iau la ghivece, plante mari inflorite, le savurez ca si decor pe terasa, dar mai si tai din ele atunci cand am nevoie.

Senecio. Cunoscuta si Dusty Miller sau Silver Dust este planta minune, cu frunzele catifelate, verde argintiu, tot mai mult folosita ca verdeata in aranjamentele si buchetele pastelate. Am luat-o in aprilie ca rasad, am plantat o gramada de ele in jurul  terasei si am avut tot anul suficiente frunze. Creste foarte repede, nu e pretentioasa, cu cat tai din tulpini, cu atat se dezvolta mai bogat. Avand in vedere ca pe webshop-uri este extrem de scumpa ca si verdeata, chiar faci o afacere daca o cresti acasa. Poti sa o cresti si in balcon si in florarie, in ghivece sau jardiniere. Doar Lulu catelul ma enerveaza tare rau, ca tot face pisu pe una din ele. Pe aceeasi. Mai multe detalii despre planta aici.

Kira si Lulu

eucaliptEucalipt. Este dintotdeauna verdeata mea preferata. Am patru plante de eucalipt in curte, direct in pamant, inalte de 1,5 m. Creste foarte repede, le-am luat in luna aprilie din Budapesta, este primul lor an cu mine. Nu stiu cum vor trece peste iarna. Mi s-a explicat ca pot rezista afara  iarna doar plantele care au mai mult de trei ani. Ai mei – eucaliptii,  au mai mult de trei ani, au si tulpinile principale lemnificate. Sper sa reziste. Oricum, din aceste patru plante am folosit in florarie destul de mult, echivalentul a  aproximativ 10 legaturi. Facand un calcul simplu, sunt pe plus. Am platit pe o planta 1000 forinti – 15 lei, in total 60 de lei pe cele patru. 10 legaturi de eucalipt costa 150 lei. O sa imi dau tot interesul sa le pastrez si sa le protejez pe durata iernii. 🙂

lavanda

Cosuletul acesta a plecat la o fata, la Mihaela,  care si ea iubeste tare mult  florile. Cand l-am dat, daliile erau inca reci de la frigul de afara si ude de la ploaie. Stiu sigur ca i-a placut. 🙂

Pana la urma, chiar daca este toamna afara, frig si ploaie, florile exista peste tot in jurul nostru si ne bucura zilele ploioase. Depinde doar de noi daca alegem sa le vedem si sa ne lasam bucurati de ele. Stiu sigur ca suntem foarte multi care alegem  bine:). Spor la florarit!

Va multumesc ca cititi acest blog, revin.

Anca Vlad 🙂

Anunțuri

Flori de sezon in luna mai – Iasomia

flori de sezon in luna maiLuna mai este luna florilor de gradina. Pe langa bujori, iasomia are farmecul ei in aranjamentele florale. Creste in tufe nepretentioase si infloreste la mijlocul lunii mai. Este de mai multe feluri, cu floarea simpla, de o culoare alb galbui, sau dubla, cu floarea alba. Unii o mai numesc si lamaita. 🙂

iasomie de gradina

Pentru inspiratia mea si a voastra, am facut niste aranjamente extrem de simple, doar cu iasomie, in vase ceramice frumoase, accesorizate cu o simpla panglica bej, dantelata. Ideea face parte din categoria „Less is more” :).  Cateodata lucrurile simple au o valoare mult mai mare decat alte solutii foarte complicate si sofisticate. Pana la urma florile au fiecare in parte farmecul si savoarea lor. Iasomia, cu tot ce reprezinta ea ca floare, cu toata mireasma,  gingasia si raritatea ei, mi-a fost suficienta de aceasta data 🙂

floarea de iasomie

Reteta este foarte simpla: un vas frumos, burete umed, taiat la dimensiunea potrivita, cateva crengi de iasomie, un metru de panglica. Vasele se pot achizitiona de la www.pentruflori.ro,  cautati-o pe doamna Mariana. 🙂

vas ceramica

buretele floral

Folosita in aranjamente florale ca floare taiata, rezista destul de bine in buretele umed, am testat-o anul acesta si va puteti baza ca tine cel putin 2 zile in stare perfecta; iar incaperile in care sunt pastrate aranjamentele au o mireasma superba. 🙂 La noi in atelier este o placere sa intri de dimineata, atunci cand avem iasomie.

Iasomie lamaita in luna mai

Taierea ramurelelor ar trebui facuta cu un cutit foarte bine ascutit, pentru o rezistenta cat mai indelungata a florilor. Crengutele de iasomie au multe frunze, asa ca pentru a obtine un aspect de „gramada de flori”, una langa alta, am indepartat o mare parte din frunzele de pe langa flori.

taierea cu cutitul flori taiatearanjamente cu iasomie

Aceeasi poveste, ne definim structura pas cu pas, incepem cu reperele care ne dau inaltimea si latimea aranjamentului, apoi umplem treptat cu flori pana obtinem forma dorita. Este foarte simplu.

iasomie flori de mai

vase I love You

 Aceste aranjamente, in vase de diverse dimensiuni pot fi o alegere foarte inspirata pentru miresele care cauta ceva diferit, care iubesc iasomia si care au nunta in luna mai.

fundita in aranjamente floraleMultumesc Monica pentru poze 🙂

 V-am pupat si va doresc multa inspiratie, clienti fericiti si un milion de flori zi de zi  🙂

Anca Vlad

flori in luna mai pentru nunti

coverfinal

Tutorial: Buchet de mireasa din Orhidee Phalenopsis

buchet de mireasa din orhidee

Primesc multe mesaje cu intrebari, uneori disperate :),  despre cum se face un buchet de mireasa din orhidee Phalenopsis, cum le aranjam in buchet, avand in vedere ca au petalele fragile si nu se aseaza cum trebuie… etc…  si tot raspund la fiecare in parte si trimit si poze, cat apuc. Ca sa scap de acest efort  constant 🙂 (glumesc), va povestesc mai jos  tuturor,  pas cu pas cum am gasit eu solutia cea mai convenabila pentru mine sa fac acest tip buchet . Probabil ca mai sunt si alte tehnici si metode, fiecare cu avantajele de rigoare, nu e gresit daca se face altfel.

buchet de mireasa orhidee phalenopsis

Ideea e ca singure de capul lor, puse una langa alta, florile de Phalenopsis nu vor sta in veci asa cum ne dorim.

Este indicat sa folosim sub ele o baza de verdeata rotunda si compacta pe care sa se sprijine armonios petalele.

buchet tehnica spirala

cum fac un buchet de floritreefern

Am ales asparagus TREEFERN, din care am facut un buchet compact, folosind tehnica spirala, ca sa aiba suficient volum. L-am tuns apoi rotund, in forma de semisfera.

Florile de phalenopsis se taie de pe creanga si se fixeaza in eprubete speciale pentru flori. Eu nu prea folosesc eprubetele de plastic cu coada care se gasesc in domeniu, pentru ca nu sunt destul de flexibile. Imi construiesc singura coada eprubetei, cu sarma florala, banda adeziva si floral tape de hartie. Cu coada de sarma e mult mai usor si mai flexibil sa asezi floarea cum vrei. 🙂

eprubete florarieeprubete pentru florimateriale florarie

Daca codita florii este prea subtire si nu sta fix in eprubeta, se pune sub floare o picatura de lipici Oasis ca sa faca priza cu capacul  eprubetei. In maxim 2 minute se fixeaza si dispare riscul de a cadea floarea din eprubeta.

tutorial buchete de mireasabuchete modele

Cu rabdare se pun toate florile in buchet, pana cand se contureaza forma si se acopera toata baza verde. Intr-un buchet de dimensiune medie, cu diametrul de 17 – 19 cm, intra aproximativ 35 – 45 de flori, in functie de dimensiunea lor.

Dupa ce s-a definitivat forma buchetului, se taie toate eventualele fire de verdeata care se mai vad printre flori. Unele petale de Phalenopsis, care nu se aseaza natural si nu se integreaza in forma compacta, se lipesc intre ele cu adeziv floral.

cum fac un buchet cu orhidee

cum lucrez cu orhideeleorhidee phalenopsis in buchete de mireasa

Adevarul e ca avem ceva de munca la acest buchet, dar cu putina  rabdare si atentie,  chiar poate iesi curat, elegant si compact.

buchet de orhidee

Acest buchet a fost facut in cadrul Cursului meu de aranjamente florale pentru nunti, in luna ianuarie 2013, cu niste super fete faine 🙂

curs de aranjamente florale

V-am pupat 🙂

Anca Vlad

Print

Buchet de mireasa in microfon pas cu pas

Buchet de mireasa alb

Categoric sunt un fan declarat al gladiolelor:)  De cand am descoperit ca se pot folosi si altfel decat in buchete lungi, cu tija intreaga, m-am tot jucat cu ele. Incet incet si miresele mele au prins drag de aceasta idee  si au avut curaj sa aleaga buchetul cu  gladiole pentru ziua nuntii.  Da, gladiolele sunt flori ieftine si multa lume le considera banale. Dar au un infinit farmec prin structura florii, prin marea diversitate de culori si prin elementul surpriza dat de faptul ca lumea nu se asteapta ca un buchet foarte frumos si inedit sa fie facut din banalele gladiole.

buchet de mireasa gladiole rosii

Cum se face? Simplu:)

coverfinal

Avem nevoie de : suport de buchet tip microfon, cu burete umed, gladiole, floral tape (banda verde de hartie, usor lipicioasa si elastica cu care se mascheaza cozile), floral glue (lipici floral – la tub, cel mai bun este cel de la Oasis), scoci, spanish moss, ceva margelute si panglica textila pentru invelit cozile.

Materiale necesare

cum faci un buchet de mireasa in microfon

Orice buchet sau aranjament floral are o anumita forma, si anume forma  pe care i-o dam noi. Insist foarte mult la cursurile mele de aranjamente florale ca atunci cand te apuci sa creezi ceva, sa incerci sa iti imaginezi dinainte forma finala, linia,  dimensiunea, inaltime, latime  etc.  … si sa o urmaresti.

Gladiolele se taie cu tot cu tulpina principala. Daca le desprindem de pe tulpina, codita ramane prea fragila pentru a fi fixata in burete. In cazul acesta, de nevoie, ne ajuta niste scobitori introduse prin mijlocul florii.

Buchet de mireasa cu gladiole

Aici e vorba de un buchet rotund, semisferic. Recomand sa incepi tot timpul cu fixarea reperelor in construirea formei finale. Adica, fizexi prima data floarea centrala, care iti da inaltimea buchetului, apoi cele patru flori laterale in pozitie orizontala, care iti dau largimea buchetului. Odata stabilite reperele, este foarte usor sa iti urmaresti linia si forma buchetului, si sa nu deviezi de la ideea de semisfera..  🙂 Organizarea spatiului de infigere a florilor in burete este foarte importanta. In asa fel ar trebui fixate florile, incat sa imite fiecare fir in parte cate o raza a sferei. Imaginar, toate tuplinile se intalnesc intr-un singur punct, in centrul sferei. … da, stiu e putina  geometrie aici. 🙂 Dar daca respecti acest principiu, nu vei avea surpriza sa ti se intersecteze tulpinile in interiorul buretelui, acesta sa se sparga si sa nu mai ai loc sa infigi alte flori…. si sa te enervezi si sa dai cu ele de pamant :))) …. Ceea ce bineinteles ni s-a intamplat tuturor la un moment dat :))

….  relax… 🙂 chiar se intampla si la case mai mari.

Buchet de mireasa in microfon

Apoi e ca un dans….  umpli frumos toata suprafata si ai grija sa respecti forma rotunda, si sa construiesti un aspect cat mai compact, fara gauri prin care sa se observe buretele.

cum fac un buchet de mireasa

Dupa ce ai finalizat forma rotunda, avand in vedere ca exista rscul sa cada florile din burete, ar fi bine sa lipesti putin tulpinile de pe margine cu lipici floral. Lipiciul intervine intre tulpini, pe de o parte, asa ca florile se sustin una pe alta daca sunt lipite intre ele;  pe de alta parte, tijele florilor pot fi lipite  si de marginea de plastic a suportului de burete. Odata lipite florile, oricat de mult s-ar impiedica mireasa si ar brusca buchetul, florile nu vor cadea sub nicio forma din burete. 🙂 Si noi asta si vrem, sa ne asiguram ca nu cad florile din buchetele realizate in microfon. 🙂

Probabil ca fetele care au fost la cursurile mele si citesc aici, isi aduc aminte cu spaima….:))) verificarea bucheteleor… le iau si le flutur peste cap, ca sa ma asigur ca florile care totusi au de gand sa cada, o sa cada  la mine in florarie, si nu in timpul nuntii … apoi  le fixez la loc si abia apoi buchetul pleaca la mireasa. Aceasta este morala si argumentul verificarii, profesional vorbind. Dar la cursuri, situatia este  ceva de genul: „vine nebuna, ia buchetul, il scutura, il da peste cap si mi-l strica ”  :))) )  S-a ras mult pe tema aceasta.

buchet de mireasa in microfon oasis

Pasul urmator este reconstruirea tulpinilor, cozilor buchetului. Cozile curate si drepte de la gladiole se lipesc de manerul de plastic al suportului. De regula, pun si putin lipici intre cozi si maner, iar apoi fixez peste cu scoci. Ca sa fie sigur. Nu stiu de ce, dar tot timpul fixez cozile pe maner doar dupa ce am facut buchetul. Cred ca ar putea fi mai usor sa fixezi cozile inainte de fixarea florilor in burete. 🙂 Da, clar e mai usor asa.

finisare buchet de mireasa

cursuri de aranjamente florale

Mascam apoi partea de suport care a ramas vizibila cu muschi spaniol, un fel de licheni uscati, folositi tot mai mult in industria de florarit. Dau un efect natural si sofisticat in egala masura. Muschiul se fixeaza tot cu lipci floral.

spanish moss

spanish moss atelieruldeflori

muschi spaniol

La final, imbracam o parte din cozi si tot ceea ce ar mai de ascuns cu floral tape. Peste el, decoram cu panglica textila pe care am ales-o pentru finisare. 🙂

Floral tape

Bineinteles ca fiecare are de adus mici completari de decor final, acel ” je n’est ce quoi” care da personalitate oricarui aranjament sau buchet. O margelusa, un gandac, o buburuza, o cireasa, un ceva, …. un element handmade personalizat etc. Aici eu ma retrag, alegeti voi cu ce iesiti in fata si va diferentiati de restul lumii.  Si cam atat.

Nu e asa de greu.:)

buchet de mireasa in microfon alb

Ma bucur ca am revenit pe blog, mi-am dat seama ca imi place sa scriu despre ceea ce am descoperit de-a lungul vremii in materie de flori. Si evident, ma motiveaza feedback-ul pe care il am de la cei ce citesc acest blog. Va multumesc si ma inclin in fata voastra, pentru ca cu cat ma urmariti si ma laudati mai mult, cu atat imi vine si mie sa scriu mai mult 🙂 suna cunoscuta treaba asta oare? E pe undeva prin legea atractiei…. it works. 🙂

Spor la florarit:)

Anca Vlad

Aranjamente florale cu grau incoltit

Aranjamentele cu grau incoltit pot fi o idee foarte buna pentru decor in cadrul unor evenimente diverse.  Se pot alege pentru nunti neconventionale, la receptiile sediilor de clinici, la simpozioane si conferinte pe teme naturiste.

De asemenea pot fi un cadou simpatic la aniverarea zileleor de nastere sau de nume.

Ideea acestor aranjamente a venit din partea mirilor nostri din aceasta vara, Silvia si Marco. Le-am experimentat prima data pentru nunta lor, apoi le-am inclus in oferta constanta a  florariei.

Procedura de realizare este destul de simpla,  insa trebuie tinut cont de faptul ca graul are nevoie de 7 zile ca sa creasca asa cum arata in fotografiile noastre.

Detalii despre incoltirea si cresterea graului gasiti daca dati clik pe poza de mai jos.

Deci, odata ce au trecut cele 7 zile in care am udat constant graul, alegem niste vase sau suporti potriviti, in care fixam buretele special pentru aranjamente florale. Buretele este necesar pentru fixarea florilor, acesta trebuie sa aiba o inaltime suficienta pentru a sustine florile.

Peste burete asezam bucatile de grau incoltit, apoi infigem minigerberele prin grau, pana in buretele cu apa. Astfel, florile vor avea apa necesara pentru o hidratare optima.

Noi am prins foarte mare drag de toate cele aproximativ 120 de aranjamente pe care le-am facut. E drept ca pe la 80 – 90 de bucati mai pierzi numaratoarea, asa ca nu stim exact cate am livrat. 🙂  Important este ca au fost suficiente pentru sala. La masa de prezidiu am format o bordura din 8 bucati puse una langa alta, in fata mirilor.

Tot cu grau incoltit si minigerbera colorate este si scaunelul de mai jos. Acesta a fost realizat in cadrul cursului de aranjamente florale pentru nunti din luna septembrie 2011.

Afis poster facebook curs august 2014

cursuri aranjamente florale

Buchet de mireasa din minigerbera multicolora

Este un buchet simplu, alcatuit numai din minigerbera de diverse culori. Nu s-a folosit niciun fel de verdeata. Este cu siguranta un buchet special, deosebit, cu un efect delicat si puternic in egala masura. Delicatetea e data de simplitatea buchetului in sine, iar forta lui o simtim din culorile intense ale florilor. 🙂

Este alcatuit din 21 de minigerbera de culori diferite asezate asimetric si legate cu o bucata de material textil alb. Florile au fost insarmate si apoi coditele invelite in banda verde pentru flori.

Lumanarile  de cununie sunt in acelasi ton cu buchetul. Am  folosit numai minigerbere colorate, fara nicio alta verdeata, pastrand nota de finete si simplitate. Lumanarile sunt albe, simple, modelul mai mic, de 70 cm.

Pentru mascarea coditelor am folosit acelasi material textil din care a fost confectionata si rochia de mireasa.

Pe lumanari am fixat cateva minigerbera. Au fost fixate cu bolduri, iar pentru siguranta am pus  si lipici special pentru flori – Oasis. Avand in vedere ca coditele nu au acces la apa, florile se dau cu un spray special pentru hidratare, care este distribuit de Oasis – Clear Life. Se gaseste de cumparat in depozitele de accesorii pentru flori si aranjamente florale, costa aproximativ 40 de lei.

Nasa poate opta pentru o bratara cu o minigerbera alba sau de alta culoare, mirele poate avea in piept tot o minigerbera. La fel si copiii  apropiati familiei pot sa poarte in piept cate o floare, accesorizata cu mamarute sau fluturasi.

Preturi estimative:

BUCHET DE MIREASA din 21 minigerbera – 110 lei

Lumanari cununie – 1 pereche – 250 lei

Bratara 1 minigerbera – 15 lei

Cocarda mire, invitati – 8 lei

Pentru o discutie detaliata despre florile voastre de nunta, va astept in Timisoara, Bd. Eroilor de la Tisa, nr. 8. Tel. 0723320989, Anca Vlad, email: office@atelieruldeflori.com

Vezi si alte tipuri de buchete mai jos: