Două flori interesante: Ginster şi Matthiola (6)

Două flori interesante: Ginster şi Matthiola (6)

Bun găsit  sau regăsit tuturor! 🙂

Să ne împrietenim (zic) cu două flori frumoase, fine şi mai puţin folosite. Azi vorbim despre Ginestră (Ginster) şi Matthiola (Micşunele).

ginster-matthiola

Tot mai mulţi clienţi îmi spun că îşi doresc buchete de flori simple, naturale,  dar deosebite, cu un iz de sălbăticie şi fineţe în acelaşi timp.  Mulţi clienţi îmi spun că ei au evenimente intime, cu invitaţi puţini şi de suflet, că îşi doresc buchete şi aranjamente florale care să reflecte personalitatea lor. 🙂 Şi de cele mai multe ori, mi se dă mâna liberă să găsesc singură combinaţiile de flori care să se potrivească evenimentului lor.

Putem ieşi din banal, putem să descoperim noi soiuri de flori şi să ne jucăm cu ele în construcţii mai simple sau mai complicate.

Aici am asociat două tipuri de flori albe mai puţin cunoscute, folosind tehnica buchetului spirală, şi puţin din teoria florilor grupate, o teorie la care revin cu drag de fiecare dată când folosesc flori mărunte, sau când vreau să pun în valoare o anumită floare.

Ginestra este o floare fină şi parfumată, are un miros senzual de floare de salcâm, şi te duce cu gândul la vară şi la dealuri cu soare, bătute de vânt şi de miros de natură în toată splendoarea ei. Bagă-ţi nasul într-o legătură bogată de ginestra şi o să simţi exact această senzaţie în toiul iernii. 🙂 O găsim şi sub denumirea de Ginster.

ginestra-ginster-cut-flower

Nu este uşor să lucrezi cu ea, ca şi  floare tăiată, pentru că riscă să se ofilească foarte repede. Ai nevoie obligatoriu de cele două soluţii de hidratare suplimentară  a florilor tăiate, Quik Deep şi Finishig Touch de la Oasis. Dacă nu ai la îndemână aceste două soluţii, mai bine renunţă să o foloseşti. Vorbesc serios. 🙂

Este o tulpină lungă, cu foarte multe ramificaţii pline de floricele mărunte albe. O regăsim şi în alte culori, galben, roz, mov pal.

Am tăiat cu grijă ramificaţiile, le-am pus o secundă în Quik Deep  imediat după tăiere, apoi le-am lăsat câteva minute într-o altă vază cu apă, ca să se hidrateze cât mai bine. Este foarte important să ştim că o floare tăiată are cea mai mare putere de absorbţie imediat după tăierea tijei. (adică  primele câteva secunde după tăiere). Ceea ce înseamnă că dacă tai dintr-o tulpină şi laşi floarea pe masă, ea va absorbi aer… iar aerul o va face să se ofilească mult mai repede. De aici şi practica tăierii tijelor florale sub apă. În cadrul cursurilor mele pentru florari începători insist foarte mult pe rehidratarea florilor în timpul lucrului şi folosirea vaselor intermediare de lucru……  şi de multe ori, chiar  îmi enervez  cursanţii pe această temă. :)))

Să revenim. După tăierea şi hidratarea tulpinilor  de Ginestra, am grupat firele fragile cu răbdare, în smocuri consistente. E ceva de muncă, într-un buchet de miresa ca cel prezentat aici, ai câteva zeci spre o sută de de fire fine de rămurele de Ginestra, fiecare în parte  tăiate cu cuterul, tratate cu Quik Deep, apoi hidratate şi curăţate în partea de jos a tulpinii.

buchet-cununie-alb-salbatic-603x800

Matthiola. Este cunoscută în limbaj popular şi sub denumirea de  micsunea. Pentru cei care au grădină, Matthiola poate fi cultivată foarte uşor. Se găseşte într-o mare varietate de culori: alb, galben, roz, mov intens, mov pal, fuxia. Este o floare superbă, care poate fi folosită în multe tipuri de buchete pentru accentuarea liniilor pe înălţime, pentru joc de forme şi texturi specifice buchetelor mixte de flori, cu aspect sălbatic.

Vezi mai multe despre Matthiola aci:

https://7coline.wordpress.com/2012/11/13/matthiola-incana-micsunele-mixandre/

matiola-alba-681x800

lumanari-cununie-matthiola-si-ginster

buchet-cununie-matthiola-cu-ginestra

Sper să vă fie de folos acest articol, plăcerea de a-l scrie îmi aparţine. Cu drag de voi şi de flori, Anca Vlad 🙂

Pentru cei care se pregătesc pentru 1 – 8 martie, anunţăm că la noi este disponibil pentru livrare DVD – ul cu 17 tutoriale, detalii şi comenzi aici:

https://atelieruldeflori.wordpress.com/dvd-pentru-florari-incepatori-flori-pentru-1-8-martie/

Print

Următorul curs intensiv de aranjamente florale pentru nunţi, care se adresează începătorilor în domeniu, va avea loc în perioada 19 – 25 martie 2017 la Timişoara.

Detalii şi înscrieri aici:

https://atelieruldeflori.wordpress.com/invata-sa-faci-aranjamente-florale/

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Buchet din miniroze

Buchet din minirozeBuchet alcatuit din 11 miniroze de culoare roz si frunze de clorofitum. Este un buchet foarte feminin si romantic. Este legat simplu cu o fundita de panglica verde de satin. Florile sunt proaspete, de cea mai buna calitate import Ungaria. Acest buchet transmite finete, gingasie, dragoste dincolo de aparente, este recomandat unei fete foarte speciale, care apreciaza gingasia lui 🙂

Cod buchet: 105

Pret: 120 lei

Pentru livrare in Timisoara se percepe o taxa suplimentara de 10 lei. In acest pret este inclusa si felicitarea cu mesajul catre destinatar.

Comanda de flori pentru perioada 1-8 martie 2013 se poate face prin email, la office@atelieruldeflori.com,  telefonic 0356/008010, 0723320989 sau direct la sediul nostru din Timisoara, Bd. Eroilor de la Tisa nr. 8. Pentru livrari, va rugam sa ne specificati urmatoarele date:

– codul si pretul buchetului, specificatia culorii dorite

– numele, adresa si numarul de telefon al  persoanei care primeste florile

– data si ora de livrare – avem nevoie de un interval orar de minim 2 ore

– mesajul pe care sa il scriem pe felicitare

– numele si numarul de telefon al persoanei care trimite florile

Plata se poate face prin transfer bancar sau cash la sediul nostru.

Va recomandam sa plasati din timp comenzile de  flori pentru 8 martie 2013, ideal pentru noi este sa faceti comanda inainte de data de 4 martie 2013. Va asteptam si va asiguram de toata implicarea noastra in pregatirea buchetelor si aranjamentelor florale pe care le livram. 🙂

Buchet flori 8 martie 2013coverfinal

Noi serii de cursuri de aranajmente florale in Ianuarie

In ianuarie 2011 Atelierul de Flori din Timisoara organizeaza din nou cursul de aranajmente florale pentru nunti.

Programul dureaza o saptamana. Prima serie incepe duminica 9 ianuarie 2011, a doua serie incepe duminica 23 ianuarie 2011.

Costul este de 440 euro. In acest pret sunt incluse toate materialele folosite, transportul la Szeged, la piata de flori, pauzele de cafea si mici gustari, pachetul de fotografii profesionale al produselor realizate.

Va asteptam cu mare drag sa va alaturati programului nostru si sa petrecem o saptamana plina de provocari.

Mai multe detalii vezi aici.